- ID
-
ocds-pyfy63:2022-571204:obj:1
- Classification
-
CPV /
34622100
- Additional classifications
-
CPV /
50222000
- Description
-
- Contract de furnizare tramvaie noi vagon de capacitate medie finanţate prin Programului Operațional Regional 2021-2027, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, bugetul local și din alte surse atrase/fonduri nerambursabile, conform cerinţelor caietului de sarcini. Obiectul aciziţiei îl constituie achiziţionarea a 2 buc. tramvaie noi a căror valoare estimată este de 16.000.000 lei fără TVA, cu posibilitatea, ca în perioada de derulare a acestuia (4 ani), autoritatea să poată achiziţiona în baza acestuia, suplimentar, încă o cantitate de maxim 23 buc tramvaie noi, cu aceleasi caracteristici cu cele ofertate sau superioare, la acelaşi preţ unitar cu cele ofertate. Achiziţionarea cantităţilor suplimentare (maxim 23 buc.) se vor realiza în durata contractului (4 ani), prin încheierea unui act adiţional, autoritatea contractantă stabilind în acest sens în propunerea de contract o clauză de revizuire în conformitate cu prevederile art. 221 alin. (1) litera a din Legea 98/2016, cu completările şi modificările ulterioare, fără a organiza o procedură competitivă. Valoarea totală estimata a contractului este de 200.000.000 lei fără TVA, valoare care cuprinde valoarea estimată a tramvaielor care fac obiectul prezentului contract (2 buc.) inclusiv cantităţile suplimentare de tramvaie noi (23 buc.) care vor putea fi achiziţionate în baza clauzei de revizuire specificată în propunerea de contract. Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3 ( 20 zile) în a 11-a zi inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016- Licitatie deschisa, cu incheierea unui contract cu o durata de patru ani. Finanţarea se va realiza în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, bugetul local și din alte surse atrase/fonduri nerambursabile